Happy Lamps pentru case vesele

by · 2 ani ago · 0 comments

Îți dorești o casă veselă și plină de culoare, care să surprindă prin decorațiuni dar nu știi cum să o transpui din vis în realitate? Răspunsul la dilema ta poate părea ușor banal, dar este singura cale prin care poți avea casa visurilor tale: trebuie să gândești ”outside the box” și să cauți soluții inedite pentru ideile tale.

Poate nu te-ai fi gândit că niște corpuri de iluminat pot avea așa mare efect în design-ul casei tale și le-ai considerat doar niște accesorii necesare. Ei bine, nu este așa. Detaliile fac diferența iar Happy Lamps cu siguranță au impact în decor.

Ce sunt Happy Lamps?

Happy-lamps-no.-19

După cum sugerează numele, sunt niște corpuri de iluminat vesele-  vesele prin culoare și formă- care pot contribuie la decorul casei tale tale. Dar mai mult decât atât, Happy Lamps este un proiect dezvoltat cu grijă de către doi artiști români, Eliza Bălana și Sergiu Tîrziu, absolvenți ai facultății de arhitectură din Cluj Napoca.

Proiectul s-a născut din dorința de a personaliza cât mai mult un spațiu interior iar corpurile de iluminat au părut a fi soluția perfectă pentru a împlini această dorință.Am dorit să creăm un corp care să se poată integra în multe tipuri de amenajare și spații dar care să aibă personalitate și să se facă observat” spune Eliza.

Cei doi și-au găsit inspirația la Milano, în timp ce participau la un târg de specialitate. Participând la târgul de la Milano am fost fascinați de multitudinea de obiecte de design și de creațiile tinerilor designeri lucru care ne-a stimulat și ne-a inspirat să facem și noi. Am tot discutat, ne-am documentat, am început să studiem forme, materiale pentru a realiza corpuri de iluminat.  Astfel am încercat să creăm în paralel corpuri din metal, tricotaje, împletituri de nuiele, plastic și hârtie. Ne-am dat seama că pentru inceput  trebuie să ne axăm pe o singură colecție și am rămas în sfera corpurilor din hârtie și plastic. Am început deci să pliem hârtie și am ajuns să studiem tehnica origami. Origami a fost o provocare… am studiat suprafețele care se pot obține și obiecte deja realizate…le-am tot sucit și răsucit și au iesit 5 corpuri de iluminat care pot lua o varietate mare de culori și dimensiuni, încât să facă un spațiu mai vesel, mai colorat, mai optimist. Astfel a luat naștere colecția: Happy Lamps. De atunci am mai evoluat: la început am găsit doar plastic transparent și ne-am gândit să îl vopsim. Am inceput să căutăm vopseaua potrivită și să o testăm și a funcționat. Deși are avantajul că există o varietate foarte mare de culori, tot procedeul de grunduire, vopsire și uscare este anevoios, necesită timp si anumite condiții de lucru. De aceea nu ne-am oprit pâna nu am găsit plastic colorat iar gama de culori este în continuare variată.”

Happy-lamps-no.-17

Happy-lamps-no.-17

Te întrebi în ce tip de spații poți folosi Happy Lamps? Se potrivesc de minune în spații rustice, clasice sau eclectice. Pot fi folosite individual, înșiruite sau atârnate în buchet. Corpurile Happy Lamps se pot folosi doar cu becuri de tip LED sau economice iar arhitecții recomandă becurile tip glob pentru aspect impecabil.

Dacă îți dorești să ai o casă care să te reprezinte, să fie unică și șarmantă dar și veselă, este util să te orientezi spre designeri de obiect și arhitecți români- vei avea astfel produse autohtone și vei încuraja tinerii români să aducă idei la viață în continuare.

Categories: Noutati

Comments Intra in discutie!

Not found any comments yet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.